Proiect implementat

"Creşterea competitivităţii prin achiziția de utilaje pentru producţia de componente din metal destinate sistemelor de faţade ventilate"
Program POSCCE - axa III, dmi 3, Operaţiunea 1

Foto fond
Sigle fonduri EU

Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice",
co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională

"Investiţii pentru viitorul dumneavoastră"

Despre proiect

S.C. ALCO LINE M.G. SRL, cu sediul în sat Ghiroda, comuna Ghiroda, Calea Lugojului nr.140/3, jud. Timiș, a derulat în perioada noiembrie 2013 – noiembrie 2014 proiectul  “Creșterea competitivității prin achiziția de utilaje pentru producția de componente din metal destinate sistemelor de fațade ventilate“, proiect co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

Obiective

Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat creşterea competitivității firmei ALCO LINE MG SRL în vederea consolidării şi îmbunătăţirii poziţiei sale pe piaţă, în concordanţă cu respectarea principiilor dezvoltării durabile. La vremea implementării proiectului, obiectiv se estima a fi atins pe perioada următorilor 3 ani.

Diversificarea producției

În acest sens, obiectivul specific urmărit de proiect a vizat diversificarea producţiei firmei, care constă în realizarea de noi produse (sisteme metalice pentru faţade ventilate) prin achiziţia unei linii complete de producţie compusă din:

  • Linie de fâșiere
  • Ghilotină hidraulică
  • Mașină universală de prelucrat laminate din oțel
  • Mașină hidraulică de decupat colțuri la unghiuri variabile
  • Abkant hidraulic cu lungime de 6.4 m
  • Abkant hidraulic cu lungime maxima de 3.05 m
  • Aparat de sudură
  • Motostivuitor

Pe lângă achiziţionarea echipamentelor, solicitantul și-a extins şi echipa de angajaţi cu încă 3 persoane care susţin desfăşurarea procesului productiv.

Valoarea proiectului și beneficiile investiției

Valoarea totală a proiectului a fost de 1.963.667,06 RON, din care asistența financiară nerambursabilă s-a ridicat la 1.064.746,02 RON (86% FEDR și 14% Bugetul de stat), iar aportul propriu este de 898.921,04 RON.

Punerea în funcțiune a acestei linii tehnologice va permite firmei Alco Line să extindă gama materialelor din care realizează sistemele de placare pentru faţade, prin includerea tablelor din aliaj de aluminiu, respectiv tabla de oţel galvanizată şi prevopsită. În consecință, efectul resimţit de firmă la nivel economic – în urma diversificării concentrice realizate – se va reflecta în dezvoltarea portofoliului de clienţi (prin atragerea de noi clienţi), respectiv prin creşterea cifrei de afaceri, în condiţii de eficientizare a costurilor de exploatare ale firmei. Această creștere asigură şi creşterea profitabilităţii firmei, susţinând dezvoltarea continuă a firmei investitoare, cât şi contribuţia acesteia la îmbunătăţirea mediului socio-economic regional şi naţional.

Beneficiile principale obținute din realizarea investiției, anume îmbunătățirea dotării tehnologice și obținerea unui volum superior de producție, permit firmei să își adapteze oferta evoluțiilor înregistrate pe piață, respectiv să utilizeze capitalul uman într-un mod mai eficient și să reducă ponderea cheltuielilor asociate acestuia în costurile de producție. Aceste beneficii determină creşterea productivităţii firmei solicitante, influențând creşterea competitivităţii firmei pe termen mediu și lung, respectiv a capacităţii sale de a face faţă concurenţei la nivel naţional şi european, răspunzând astfel obiectivului major al POSCCE.

Pentru detalii suplimentare:

Mihail-Georgian Mareși

Administrator

director.general@alcoline.ro

+40 744 503 003

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Înapoi